În primul an de antrenament clubul oferă doritorilor echipamentul necesar practicării kyudo-ului. Cei care doresc să continue această practică își pot achiziționa echipamentul pe măsura propriului corp de pe asahi archery sau sambu kyugu.
Clubul s-a înființat în 2013. Deși clubul are un număr mic de membrii suntem foarte activi, participând la seminarii și concursuri naționale și internaționale, sau la evenimente prin care facem cunoscută această artă. Ne păstrăm identitatea națională și convingerile personale învățând prin kyudo controlul asupra corpului, minții și emoțiilor.
Cursul își propune să deschidă drumul spre studiu tehnicii mânuirii arcului japonez și a cizelării atitudinii într-un grup. Se adresează persoanelor de peste 15 ani, cu înălțimea de peste 1,50m femei sau bărbați. Cursul durează 24 de ore pe parcursul a 6 săptămâni, aproximativ în perioada 5.X.-20.XI. Detalii aici.
Cursul este coordonat de Traian Dascălu, 5 Dan. Din 2008 coordonează unul sau două cursuri pe an, fiind o activitate de voluntariat. După terminarea cursului, studentul poate opta pentru înscrierea într-un club de kyudo și în Asociația Română de Kyudo.